Un contract

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Un contract

Mesaj Scris de Admin la data de Lun 21 Ian 2013 - 14:46

Condiţiile de admitere sunt, într-adevăr, dure în ceea ce priveşte condiţia fizică, care trebuie să fie peste medie. Mai sunt şi alte criterii de respingere deoarece, chiar dacă în Legiune trecutul nu contează, cei cu un cazier impresionant nu prea sunt simpatizaţi de comisia de examinare. Mai este apoi problema familiştilor care, fără a se face din asta o regulă, sunt sfătuiţi totuşi să renunţe. Dacă însă testele şi interviul ulterior sunt trecute cu bine, voluntarul semnează un contract necondiţionat pe 5 ani. Instrucţia militară de bază, care are loc în Regimentul Străin nr. 4 din oraşul Castelnaudaury, durează 14 săptămâni, legionarul fiind apoi repartizat în funcţie de calităţile sale şi, desigur, de nevoile legiunii. În timpul contractului, există posibilitatea efectuării unui serviciu de doi ani în Africa, America de Sud sau insulele din Oceanul Pacific, după cum pot fi efectuate în aceste continente şi servicii mai scurte, de patru sau şase luni. Cele 10 regimente existente acoperă astfel aproape întreg globul şi mai multe arme. În Franţa funcţionează Regimentul străin nr. 1 (în Aubagne), Regimentul de Tancuri (la Orange), Regimentul de Geniu (Laudun), Regimentul de Paraşutişti (la Calvi, în Corsica), Regimentul străin nr. 4 (Castelnaudaury) şi Regimentul de Infanterie nr. 2 (la Nîmes). Regimentul străin de Infanterie nr. 3 activează în America de Sud, Brigada de Legiune Străină nr. 13 (Djibouti) şi Detaşamentul de Legiune Străină (Mayotte) pe continentul african, iar Regimentul străin nr. 5, în Pacific.

De la specializare la obţinerea cetăţeniei

În timpul contractului, legionarul este, în mod firesc, întâi de toate soldat. Cu toate acestea, el poate deprinde sau se poate specializa într-o meserie diferită faţă de cea practicată în viaţa civilă. Nomenclatorul este deosebit de cuprinzător, fiind incluse meserii din cele mai diferite domenii: administrativ (secretar, dactilograf, contabil), comunicaţii (operator sau mecanic radio), construcţii (zidar, electrician, tâmplar, vopsitor), şofer (de la autoturism la buldozer şi de la autobuz la tanc), reparaţii (mecanic Diesel, electrician auto, sudor, armurier). Lista poate continua însă cu bucătar, fotograf, informatician, tipograf, muzicant, desenator, instructor de educaţie fizică sau scafandru la mare adâncime. După terminarea celor cinci ani de contract, legionarul poate redeveni civil sau poate opta pentru o nouă angajare pe 6 luni, 1, 2 sau 3 ani. În felul acesta, el îşi poate continua serviciul până la 15 ani (moment în care are dreptul la pensie) sau chiar mai mult. Potrivit opţiunii beneficiarului, pensia poate fi plătită în Franţa sau în orice altă ţară. După îndeplinirea a trei ani şi jumătate din serviciul contractat, legionarul poate solicita (şi obţine) cetăţenia franceză, după cum, după trei ani de contract, el se poate stabili în Franţa, autorizaţia fiindu-i acordată chiar în lipsa cetăţeniei.
avatar
Admin
Fondator

Mesaje : 209
Data de inscriere : 02/04/2012

Vezi profilul utilizatorului http://legiuneastraina.forumz.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum